Invingatorul

Nu voi fi un om obisnuit deoarece am dreptul sa fiu extraordinar...

Persoanele cu handicap pot intra în orice centre rezidentiale

Email Imprimare PDF

Persoanele cu handicap, care nu pot fi îngrijite acasă sau în servicii din raza de domiciliu, vor putea fi primite în centre rezidenţiale publice din alte judeţe, potrivit unui ordin emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap. Documentul mai prevede că solicitarea şefului Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul privind admiterea acesteia într-un centru rezidenţial public din alt judeţ reprezintă actul administrativ în baza căruia se va face decontarea cheltuielilor. Dacă valabilitatea actului de identitate al persoanei asistate este expirată, sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei în vigoare privitoare la evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, se mai arată în ordin.

Ultima actualizare ( Sâmbătă, 26 Septembrie 2009 12:36 )