Mult zgomot pentru nimic...

"In urma discutiilor presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania, Radu Ruba a decis sa anuleze mitingul programat in data de 29 septembrie 2011, orele 10.00-14.00, in Parcul Izvor, in fata Camerei Deputatilor", se arata intr-un comunicat remis Ziare.com. In urma protocolului semnat cu Ministerul Muncii, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania va desemna o echipa ce va face parte din grupul de specialisti, care se va ocupa de modificarea Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.Prin acest act, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, vrea sa se asigure ca drepturile persoanelor cu dizabilitati sunt in concordanta cu principiile din Conventia Organizatiei Natiunilor Unite, promulgata de Presedintele Romaniei prin Decretul nr 1101 din 10 noiembrie 2010. Reprezentantii Asociatiei Nevazatorilor din Romania vor participa, inclusiv, la verificarea si intocmirea dosarelor pentru persoanele cu handicap vizual. Parteneriatul public privat va fi intarit, iar un rol important in acest sens il va avea si Radu Ruba, numit consilier voluntar la cabinetul ministrului.TARE DE TOT, CONSILIER VOLUNTAR?!?.. DOAMNE, ai mila de ei...

Cele mai noi subiecte forum

Cele mai active subiecte forum

Comentarii recente

Ultimele comentarii

Cine este online

There are currently 0 users online.

Membri noi

  • ionel
  • Viorel
  • danut
  • Dan Ciresnescu
  • ioanahope
2006,IULIEParty 3img_1286479879_997_lgimg_1224583249_974_lgSIHASTRIAimg_1285007693_52_lgPALTINIS1SIGHISOARA-4